Dar nopțile…
În mod rezonabil, ar trebui să fie suficiente 5 minute de vizionare a discursului domnului candidat ca să te lămurești complet cine e: gândire autentică de dictatură URSS (desființarea partidelor politice, naționalizarea a tot ce mișcă, Statul să stabilească în mod unic cum ne trăim viețile etc.), un delir mistic perpetuu, rusofilia vădită și neascunsă, ideile economice ridicole – un fel de discurs sămănătorist inept, lipsit de orice legătura cu economia reală din vremurile astea, dar peste tot și peste toate lipsa oricărei idei concrete, un amestec de blablauri așa-zis patriotice care nu lasă să se întrevadă nimic din ce va face odată ajuns la putere. Este rețeta perfectă pentru faliment.
Repede, mai repede, acum!
Nu am fost niciodată fanul expresiei “avocatură de business”, sau al variilor ei subrogate, înainte de toate pentru că o profesie liberală nu se definește prin client, ea nu aparține cuiva, nu se revendică din cumpărător – nu există chirurg “de afaceri”, pentru că operează doar oameni de afaceri și trebuie să știm că e de succes, nici neurolog “de antreprenori”, pentru că se preocupă doar cu creierii celor care inițiază o întreprindere comercială.
Un ciob de sticlă
În lumea mea ideală, interviurile de angajare, această autostradă a platitudinilor corporatiste, a joculețelor stupide de “perspicacitate” și a clișeelor ipocrite de marketing, ar trebui de fapt să se rezume la un singur lucru. În orice fel de forme și abordări, eu aș testa, pe nerostite, o singură întrebare: “Ce mize ai?”
Despre binefacerea de a nu îți da cu părerea
Trăim o epocă a inflației. Dar nu în sensul său restrâns, fiscal-economic, care presupune un excedent al cantității de hârtie-monedă față de nevoile pieței, ci în sensul său mai larg, mai generos și invaziv, care presupune pur și simplu un exces. Cultura obeză a consumerismului, amplificarea grotescă a nevoii de validare prin alții, adicția față de gratificarea imediată, dezvoltarea rețetelor de “socializare” în masă, toate au dus cumva la surplusuri: de narcisism, de superficialitate, de prostie, de ură. Dar peste tot și peste toate, sau poate urmare a tot și toate, mi se pare că lumea trăiește un exces de gălăgie.
Dar ce înseamnă cu adevărat discursul perfect
Pe vremuri de demult, odată ca niciodată, trăia peste mări și țări un împărat care era pasionat de un lucru pe care grecii îl numeau pe atunci „arta retoricii”. Se zicea despre împărat că studiase în tinerețe la școlile din Atena și rămăsese cu nostalgia discursurilor pe care le văzuse acolo, așa încât încerca acum, la bătrânețe, să își reînvie cumva amintirile. În cele din urmă, plictisit peste măsură de daraverile de zi cu zi, împărătul unelti un plan: își chemă solii de încredere și le ceru să dea sfoară în țară că acela care se va înfățișa în fața lui și îl va convinge, în orice mod, că a ținut un discurs perfect va primi jumătate de împărăție; însă acela care îi va apărea în față și nu îl va convinge va fi aruncat din țară.
„Don’t try”
E la modă avocatura glam. Selfie-uri fericite din sala de judecată (unde poate chiar după-amiază se pronunță o minută de condamnare, dar nu contează), poze peste poze cu outfit of the day, în care se văd neapărat țoalele, servieta, pantofii, ceasul (mai puțin documentul redactat în proces, dar nu contează), premii peste premii, gale peste gale, și peste tot și peste toate, succese peste succese, numai succese, atâtea succese încât pare că nu mai ratează nimeni tranzacții și nu mai pierde procesul nici reclamantul, nici pârâtul prin țara asta.
Alt text despre justiție
Acum exact 1 an, chiar pe vremea asta, așteptam soluția ce urma să fie pronunțată în recursul de casație promovat de Robert împotriva hotărârii care a condamnat un avocat la 5 ani cu executare pentru exercitarea dreptului la opinie.
Narcisismul nu va învinge lumea
De fapt a fost mult mai ușor decât în povestea lui Ovidiu. Acolo, la carte, zeița răzbunării, Nemesis, acceptă cererea nimfei Echo și Narcis ajunge la un izvor neatins, curat ca lacrima, ascuns de păstori, animale și păsări. Aici se oprește el ca să își astâmpere setea, aici se uită în reflexia apei și se îndrăgostește de propria persoană, acum se estompează totul în jur – ca în tabloul lui Caravaggio – e doar Narcis fixat înspre oglinda lui, paralizat în dragostea pentru sine, incapabil să mai facă altceva decât să se admire, până la sfârșitul lui tragic.
Ce ne mai pun în timp
E o noapte adâncă pe Valea Oltului, întuneric beznă peste tot în jur, parcă și stelele se cam ascund și noi ne strecurăm pe serpentine că să ajungem pe dimineață la proces. G. sforăie dus în dreapta și eu mă gândesc fără prea mare plăcere că la întoarcere vom avea deja 10-12 ore de condus […]
O sărăcie
Pentru A., care știe că lupta e inegală
Când a fost ultima oară când ați auzit un subiect cu adevărat nou?
Manifest pentru refuzul unei obsesii moderne
“Cum putem măsura rezultatele?” Întrebarea mă ia prin surprindere – mă aflu la o întâlnire de prezentare a unui curs general de discurs public propus studenților de la drept -, îmi iau un răgaz de câteva secunde că să îmi dau seama despre ce e vorba, după care trebuie să ma declar bătut. “Puteți să […]
Ura din noi
“Este posibilă soluționarea pe cale amiabilă?” întreabă, mecanic și plictisit, judecătorul, gândindu-se probabil că mai are pe listă încă 20 de procese de audiat, după care trebuie să înceapă să pronunțe verdictele. “Nu!”, răspund concomitent ambii justițiabili, suficient de apăsat pentru a te convinge că își joacă acolo viitorul întreg, că viața lor se află […]
Lucrurile care ni se cuvin
Îmi pare din ce în ce mai mult că o boală spirituală neașteptată afectează junele român al mileniului al treilea, într-atât încât ea merită trecută în toate catastifele medicale și tratată cu maximă atenție. Molima se manifestă, ce-i drept, printr-un singur efect principal, dar acesta în sine este suficient pentru a se învrednici de întregul […]
Dumnezeu revine dupa un calup publicitar…!
Discuția publică despre finanțarea statală a bisericii ortodoxe, cu argumentele pro și contra, este una importantă și valoroasă. Cel puțin la fel de interesant este momentul apariției ei – ani și ani de-a rândul, cu biserica cea mai de încredere entitate de pe scena publică, pare că nimeni nu și-a pus dileme privitoare la sponsorizarea […]
Cultura dezbaterii la români
Românii au în vocabular și un alt termen pentru ceea ce democrațiile occidentale numesc în general dezbatere contradictorie – este vorba despre“gâlceavă”. Nici vorbă să fie o întâmplare – cuvântul se trage din substantivul bulgăresc “gălč”, anume “zgomot”, respectiv verbul “gîlcevi”, anume „bârfă, ceartă”. Etimologia este concludentă: dezbaterile publice românești sunt niște certuri. Afirmația îmi […]
O țară fără structură
În competiția zilnică <<mai numiți un lucru care nu vă place la România>>, la care românii joacă mai abitir ca la loto, eu am fost mereu un concurent modest, dar constant. Modest, pentru că n-am folosit niciodată mai multe buletine de joc, ca sa zic așa. Constant, pentru ca am marșat mereu pe aceeași problemă, […]